Complici cu propriii călăi

despre sinuciderea lentă prin încumetrirea cu cancerul endemic

O semi-vedetă a lumii culturale din Basarabia, literată recentă, actriță amatoare și mondenă VIPoidă de televiziune & Facebook, a povestit recent calvarul cu ramă medicală prin care a trecut, în ultimele luni de viață ale tatălui său.

Calvar cu ramă medicală și cvasi-nazistă, fiindcă despre nazism medical e vorba, atunci cînd un medic -șef întrerupe tratamentul benefic pentru un bolnav, pe motiv că acel tratament nu trebuie risipit pe un bătrîn ” aproape mort ” ( citat din vorbele spuse în gura mare de medicul-șef, nu departe de cel ” aproape mort ” ). Asta deși tratamentul era plătit nu de spital, ci cumpărat din banii familiei pacientului, la fel ca 90% din tot necesarul celui suferind.

Mai scrie fiica bătrînului pedagog, omorît de neo-nazismul în halat alb, de o eroare medicală care i-a grăbit moartea tatălui său. Și de un cunoscut medic, ajuns pacient cu Covid 19 și îngrozit de condițiile înfiorătoare în care a fost tratat, la spitalul de stat unde a avut ghinionul să ajungă. Pe scurt, o apocalipsă medicală, în care nu suferă păcătoșii, ci mai ales cei fără vină. Iar călăul care provoacă toate aceste nenorociri e statul, adică acel mecanism vampiric și grotesc, care suge banii tuturor și-i bagă într-un sistem cancerigen, unde mizeria umană cu halate albe nu e doar tolerată, ci pusă în capul mesei.

S-ar zice că fiica îndurerată, care s-a luptat cu un sistem nazistoid ca să-și scape tatăl de la o moarte aproape programată, merită compasiune și admirație, pentru felul aproape eroic în care a încercat să schimbe sentința de condamnare la moarte a părintelui său. Sentință emisă de un sistem alienat și mutant, compus din judecători și călăi în halate albe.

Da, așa e, compasiunea e de la sine înțeleasă. Numai că mai ar mai fi ceva. Cîteva detalii, care fac din victimă un complice. Chiar dacă asta nu e ceva evident. Și poate părea șocant, la prima vedere.

Semi-vedeta despre care e vorba a gravitat, în ultimii ani, în cercurile de profitori ai puterii politice basarabene. E veche și bună prietenă, dacă nu și cumătră, cu o fostă vice-ministră de-a lui Plahotniuc, ajunsă acum vice-primăreasă de-a lui Dodon. Teatrul privat unde literata în cauză se joacă de-a actoria a fost și el în grațiile ministresei babuce a lui Plahotniuc. Iar nacealnika afacerii teatrale, o regizoreasă mediocră cu fumuri kitsch, a fost premiată de stat și pe vremea comuniștilor, și în timpurile plahotniuciste. Desigur că motivul acestor premii și favoruri a fost valoarea mare, de jună artistă emerită, a patroanei de teatru, bună prietenă cu literata & actrița revoltată contra sistemului medical nazisto-criminal.

Ș.a.m.d.

Evident că multora o să li se pară exagerat asta, dar e doar tristul adevăr, oricît ar fi de neplăcut : făcîndu-se că nu vede complicitatea / pactizarea padrugelor sale ( și a altora ca ele ) cu statul criminal, fiica victimei a devenit, implicit, complice cu călăii tatălui său. Da, oricît ar suna de dur, așa e. Răul nu e doar securea sau glonțul sau otrava care ne omoară direct. Răul e și în mîna care pictează floricele pe securea ucigașă. Ori în mîna care scrie ode călăului. Sau în privirea care se întoarce de la scena crimei. Ori în vocea care îi cîntă criminalului, la petrecerea de după crimă. Sau în like-urile date complicilor genocidului tăcut de stat. Da, despre monici babuce & Co e vorba.

Leni Riefenstahl n-a omorît pe nimeni. Doar a făcut filme de propagandă pentru Hitler, pe care unii le consideră geniale. Adrian Păunescu n-a fost nici el un criminal. Doar a fost un propagandist liric al dictatorului comunist Ceaușescu.

Etc.

Cum zicea cineva, nu-i nevoie să omori oameni, alături de criminali. E de-ajuns să te faci că nu vezi crimele lor. Iar cînd ajungi chiar tu victimă, e deja prea tîrziu. Oricît ai suferi și ai striga.

Unii se vor întreba de ce nu dau, ca de obicei, numele personajelor principale din această poveste tristă. Din mai multe motive. Mai întîi, din respect pentru cel omorît de sistemul criminal. A fost un om și un pedagog de excepție, din cei pe umerii cărora a stat Basarabia ocupată de sovietici. Apoi, din compasiune pentru bipolaritatea psihologică a fiicei lui, orbită de mica ei celebritate și înnămolită în cleioasa protipendadă chișinăueză. Și, în fine, fiindcă această poveste e una tipică pentru glodul moral / psihologic basarabean : cît timp holera nu-i atinge pe ei, oamenii cred că e în regulă să tacă și să nu spună că holera omoară oameni.

Deci ne-am înțeles : Monica Babuc e ok, Plahotniuc n-a fost chiar așa de rău, și nici slugile lui Dodon nu-s niște monștri. Ba chiar se pare că doamna vice-primăreasă Cutasevici face niște plăcinte grozave, cesna.

Exagerez, așa-i că … ? Vă urez, în cazul ăsta, spor la cancerizare mentală. Morților de pe lista cu victime ale sistemului ucigaș nu le mai pot dori nimic. Poate doar niște urmași care să nu pactizeze cu călăii lor.