Despre credinţa în lumînări

încet, cu Leviathanul pe scări

Se pare că e o naivitate să-i vorbeşti despre energie solară cuiva care e mulţumit cu o lumînare. Sau două.
O televiziune naţională difuzează un ciclu de emisiuni, la care participă personalităţi culturale. Plus mai multe ştiri la principala emisiune informativă. Plus un tele-maraton de două ore, cu oarece audienţă, redifuzat, la care participă personalităţi publice. Politice, culturale, ştiinţifice .
Există şi o pagină Fbk a acestei campanii publice. Un site . Cărţi pentru elevi, studenţi, teze de doctorat .
Totul despre cineva numit, de un membru al Academiei Franceze, ” un Soljeniţîn român ” . Şi despre dorinţa lui de a reveni, la 79 de ani, acasă. Numai că n-are o casă.
Un tînăr inteligent, presupus informat, activ social, zice că n-are nici o părere despre asta. Trăieşte în ţara în care s-au întîmplat toate cele amintite . Face un lucru stimabil, strînge bani pentru amenajarea unui scuar . Deci e un vector al progresului social . Şi al ieşirii din comunismul mental.
Lenin trăieşte. Alţii sînt morţi. Lumînările sînt, deci, binevenite.

Despre Lucian Postu

- om liber ( cît se poate ) - contingent 1968, trupe de aviaţie :-) - ateu sau liber - cugetător, după caz :-) - ziarist, consultant politic, PR & media ( minoritar, adică utilizator frecvent de inteligenţă & coloană vertebrală ) - fost corespondent al posturilor de radio Europa Liberă si BBC - aş dzîșe că mă pricep la : politică internă, R. Moldova ( MAE, SIE & co sînt copii de trupă ) - daca nu m-aş ocupa de fleacuri, m-aş ţine de muzica renascentistă & barocă, precum şi de alte lucruri cu adevărat importante - alte amănunte, in volumele de memorii, sau la o bere
Acest articol a fost publicat în Anatomia mămăligii, Pur şi simplu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu