despre virusul zîmbitor care paralizează
Vlada Ciobanu e o tînără din Basarabia / R. Moldova, activist civic cu fapte concrete la activ, blogger convingător şi echilibrat , absolvent de universitate britanică. Şi, cum am mai scris, unul dintre oamenii, absolut minoritari, care ar putea schimba în bine acel teritoriu cu istorie zbuciumată şi identitate încă tulbure.
Această tînără, mai matură decît mulţi adulţi e, în acelaşi timp, purtătoare a unui virus ascuns. Un virus mental general-uman, dar tipic mai ales pentru comunităţile ieşite din boli istorice grave şi lungi, precum comunismul. Dacă nu v-a enervat deja tonul meu didactic, vă explic, cît mai pe scurt, ce am în vedere cu formula asta aşa de serioasă – ” virus ascuns ” .
Zilele astea, Vlada Ciobanu a avut un mic şoc – a văzut cum nişte oameni, pe care îi credea prieteni / amici /sau altele asemenea, s-au defecat public în capul ei, pe Facebook, într-un mod dezgustător, cu accente de mahala alcoolizată. Asta fiindcă un misogin primitiv cu aere rafinate a slobozit, public, un jet dorsal de un grobianism kolhoznik, iar unii dintre prietenii / amicii / amicele Vladei Ciobanu au fost, într-un fel sau altul, alături de acea dejecţie publică, generînd alte dejecţii publice, atunci cînd juna absolventă de universitate britanică a avut imprudenţa de a-şi exprima, decent, dezacordul cu emisia iniţială de dejecţie misogină.
Acestea ar fi, pe scurt, faptele recente. Unde e virusul ascuns ? În iluzia că mucegaiul din brînza Roquefort şi igrasia din baie pot coexista, fără probleme. Că mizeria umană, dacă are forme de agregare simpatice / utile, nu va răbufni. Că mizeria alor noştri e mai igienică decît mizeria lor .
Despre asta e vorba, de fapt. Cît timp nu ne vom spăla bine pe mîini, nu vom putea fi terapeuţii / chirurgii pacientului pe care vrem să-l vindecăm. Desigur, omul e un animal social, nu putem să le spunem apropiaţilor, zilnic, ce viruşi duc pe tălpi sau pe mîini. Dar putem înţelege că există o limită, dincolo de care, acceptînd tacit viruşii răspîndiţi de apropiaţii noştri, devenim complici ai epidemiei. Ai epidemiei contra căreia strigăm şi luptăm, adesea sincer. Fără să observăm disonanţa schizoidă pe care o propagăm, ca pe o formă de simptom agravant al bolii endemice.
Sînt mai mulţi oameni tineri din Basarabia pe care îi apreciez, dar care, într-o formă sau alta, sînt prizonierii acestui sindrom cvasi-Stockholm : Diana Guja, Ion Grosu, Anastasia Cireş, Vlada Ciobanu, Veronica Teleucă. Nu mă îndoiesc că mai sînt şi alţii asemeni lor. Fiecare dintre ei a făcut / face lucruri absolut stimabile, unii în condiţii deloc uşoare. Iar dacă în această listă ( incompletă, desigur ) sînt preponderent femei, asta spune ceva, cred, nu doar despre subiectivismul meu inerent, ci şi despre tema feministă de la care a plecat furtuna internetică , spartă şi în capul Vladei Ciobanu.
Detaliu elocvent : acum mai multă vreme, Vlada Ciobanu m-a blocat rapid pe Facebook, fiindcă făcusem o aluzie ironică, dar absolut decentă, la sursa de finanţare vlad-filatică a Ziarului Naţional, unde tatăl ei era / este editorialist. Zilele acestea, cînd prietenii / amicii au vomat pe pagina ei Fbk, tînăra cu şcoală britanică n-a mai avut aceeaşi promptitudine chirugicală, invitîndu-i pe amicii regurgitatori să iasă singuri din lista de friendzi zuckenbergezi. Apoi, după ce a citit textul meu despre incident, l-a catalogat drept ” dur „ , deşi pe blog nu folosisem, precum prietenii ei, denumiri argotice pentru procesul copulării sau pentru organul genital feminin.
Înţeleg, nu-i foarte comod cînd cineva aminteşte, aluziv şi ironic, de faptul că tatăl tău e plătit din bani dubioşi ( bani cu traseu ilegal & penal, cum am aflat între timp ). Înţeleg, ironia unui străin e mai greu de suportat decît voma unor prieteni. Tocmai fiindcă înţeleg toate astea, aprecierea mea pentru oameni ca Vlada Ciobanu nu e, precum aţi putea crede, atît de influenţată de subiectivism, prezumat foarte mare. Dar nu asta e adevărata problemă. Dincolo de subiectivismele noastre, mai mari sau mai mici, viaţa are mai multă matematică şi fizică decît vrem să credem. Iar tatăl Vladei Ciobanu, de exemplu, ar putea confirma asta, ca om cu studii tehnice serioase.
La fel cum ar putea confirma şi traducerea non-matematică a vorbelor anterioare, aşa cum ne-o spune o veche vorbă din teatru : pistolul care apare în primul act al piesei va împuşca sigur pe cineva, în actul trei. Despre asta e vorba. Dacă întoarcem ochii de la gunoi, ori îl ascundem sub covor, el va exista oricum, şi va mirosi din ce în ce mai tare. Pînă va fermenta şi va da pe-afară.
E valabil şi pentru amici, şi pentru prieteni, şi pentru ţări. Oricît am crede în inorogul roz, în puterea iubirii universale ori în torturi cu cremă de vanilie şi blat de tizic uman.
Nu, aceasta nu e o pledoarie pentru modelul Pavlik Morozov . Ci pentru ideea că, uneori, modelul slănina-n pod & gîtul uns / pendula-n contur & sufletu-n rai poate fi o kamasutră cam contra-productivă . Mai ales pentru cei care chiar cred în lucruri bune.
Moldograf 